Thursday, June 17, 2010

Tallinn, capitala rece si fermecatoare a Estoniei

In urma cu vreo 4-5 ani m-am adapostit de caldura inabusitoare a unui august torid in Estonia, la Tallinn.

Pe langa aerul racoros si briza marii, m-am bucurat si de un oras interesant si plin de contraste.

Avand cel mai bine conservat centru medieval din intreaga lume, capitala Estoniei e monument protejat de catre UNESCO si pastreaza inca stradutele pietruite si cladirile din secolul 11.
Sistemul defensiv bine pus la punct si numarul mic de cladiri din lemn au salvat Tallinn-ul de distrugeri si incendii, oferindu-ne astfel sansa sa descoperim minunatii arhitectonice care s-au pierdut de secole in alte parti ale lumii.

Cu o harta primita gratuit de la hotel sau de la punctul de informare turistica, puteti porni sa explorati orasul.
Veti intalni o biserica ortodoxa construita pe stil rusesc, piata larga a primariei, 26 de turnuri cu ceas, ziduri medievale, Biserica Olaf, Biserica Sf. Nicholas, cea mai veche farmacie din Europa care functioneaza si acum sau Castelul To0mpea.

Sa nu va inchipuiti insa ca estonienii traiesc inca in era medievala. Dimpotriva! Veti intalni in Tallin si cladiri moderne, dar care au fost integrate discret in specificul zonei.
A, si ca sa vedeti dovada de adaptare la vremurile noastre....in Estonia exista o retea de internet wireless gratuit pentru toata tara.




2 comments: