De la realitate la poveste si inapoi – Praga prin ochii mei - Partea intai

Asa cum am promis, Codman revine cu un articol despre Praga. Va prezint azi prima parte din excursia lui la Praga.

Bucuresti – Praga la 50 grade Celsius sub zero

E vara, aerul are temperatura potrivita, placut la atingere si revigorant cand il inspiri. E genul pe care vrei sa-l simti sub aripi cand iti iei zborul spre alte meleaguri in cautarea frumusetii. E cald, dar nu e torid si asta pentru ca ceasul arata 4:00 AM, iar soarele va mai sta ascuns sub orizont o vreme. Sunt doar eu, taximetristul si un bilet de avion cu destinatia Praga gonind printr-un Bucuresti ce nu s-a trezit inca la viata.

Celor care nu au calatorit inca cu avionul va spun: faceti o tura cu el, oriunde, precum te plimbi cu autobuzul in cautarea necunoscutului. Accelerez, planez, visez, aterizez – senzatiile nu sunt incluse in pretul biletului, dar vin pe gratis pentru cine le simte adevarata dimensiune. Mi-as dori sa pot experimenta candva zborul cu un avion de vanatoare.

Dar pana atunci iau loc in sala de asteptare; ascult oameni vorbind in diferite limbi; fiecare dintre ei are povestea lui, poveste pe care mi-ar placea sa o ascult. Insa privirile nu ma incurajeaza, toti sunt preocupati de cate ceva sau sunt in grupuri, iar ceilalti arata de parca l-au gonit prea devreme pe Mos Ene. E drept, si mie imi e somn, dar ma tin brav si relaxat.

Autobuzul de aeroport vine, se umple, pleaca si opreste la scara avionului. La capatul ei, capitanul si o stewardesa ne intampina de bun venit. Locul meu e la fereastra langa iesirea de urgenta avand vecini un cuplu distins pe la vreo 50 de ani, el preocupat de somn, iar doamna de reviste. Eu citesc pliantul, aflu ca zbor cu unul dintre cele mai sigure avioane din lume si trag concluzia ca rolul meu de salvator e doar teoretic. Nu sunt sigur ca ceilalti ar aprecia gluma asa ca ma las furat de soarele care se ridica dintre nori.

Primii pasi in Praga

Bucuresti. Soare puternic. Coafura mea “numarul 1” rezista. Praga, innorat, temperatura extrem de scazuta. Eu nu rezist. V-am spus la inceput inca de cand asteptam in aeroport ca imi luasem atitudinea de om energic  purtand doar o camasa – o tinuta tipica de vara. Printre tremuraturi reusesc sa indrug ceva in engleza si ma urc intr-un taxi. Nu fara a remarca dispecerul de aeroport, o femeie miniona care imparte indicatii cand in ceha cand in engleza cu o viteza si precizie care l-ar face de rusine pe un sergent de instructie. Multi oameni sosesc in Praga, iar ziua abia incepe.

Intru in oras printr-un tunel precum Alice pasea in Tara Minunilor.  Ma simt precum un cuceritor pasind intr-o cetate care i se ofera in pace. E un oras care a scapat de bombardamentele celui de-al doilea razboi mondial. Orasul se desfasoara prin fereastra taxiului ca intr-un film, iar eu il consum cu nesat: oameni, cladiri, reclame – totul mi se intipareste pe retina.

Stau la patru statii de tramvai de centru. Nu intentionez sa petrec in hotel mai mult timp decat e necesar. Tot ce imi trebuie e un pat bun si un acoperis deasupra capului, iar oferta e peste dorintele mele.

Iau praful drumului in picioare – asta e o metafora. Fara a avea stralucirea Vienei, Praga e un oras curat si ingrijit, de dimensiuni perfecte – nici prea mare, nici prea mic. Exact cat sa-ti doresti sa-l cunosti la pas, pe indelete. Ochii vad, iar picioarele asculta.

Am nimerit pe o strada linistita strajuita de conace impunatoare. Trec pe langa ambasada Africana si ceea ce imi atrage atentia sunt doua masini vechi de colectie care se integreaza perfect cu eleganta imprejurimilor. Apoi un batranel care ingrijeste cu atentie un gard de piatra construit probabil in timpul bunicului lui. Nimic nu trebuie sa se piarda, o piatra desprinsa e o piatra pierduta pentru viitor.

Urc pe o strada in panta abrupta, astept cuminte la semafor, las in urma un alt “palat in miniatura” in fata caruia e parcat un Lamborghini. Pe o strada uitata de lume, soferul unei alte masini luxoase opreste regulamentar la trecerea de pietoni. Surprins de cursul evenimentelor ajung intr-un parc micut si cochet construit in jurul unui arbore falnic. Nu vorbesc ceha, dar dupa placuta de langa banuiesc ca am de-a face cu un monument al naturii. Ma asez pe o banca si cercetez oamenii. Un biciclist trece incet dintr-o parte in alta. O mama se opreste la doua banci distanta alaturi de prichindelul ei. O masina de salubritate opreste la intrarea in parc; patru oameni dau un tur al parcului golind cosurile de gunoi; cand ajung in fata doamnei cu copil se opresc si stau de vorba cinci minute. Nu stiu daca se cunosc, nu inteleg ce vorbesc, dar sunt toti binedispusi, se stramba la princhindel si il fac sa rada. Ma uit in alta parte, am un zambet pana la urechi. Omul sfinteste locul si nu invers.

Fiind venit si “cu treaba”, am parte de o panorama completa a orasului de undeva de la ultimul etaj al unei cladiri-turn ultra-moderna. La orizont, marea de acoperisuri de tigla rosie e strajuita de blocurile gri. Un centru de afaceri se naste in departare in alta parte a orasului sub forma altor cladiri moderne. Interesul financiar trateaza cu respect bogata mostenire a orasului.

Iau pranzul cu un ceh get-beget care a copilarit in cartierul gri de care vorbeam mai devreme. Manat de curiozitate, servesc mancare traditionala; traditia locala cere sa servesti supa la primul fel si nu-mi pare rau, e foarte buna. Glumim pe seama taximetristilor din Bucuresti care claxoneaza la semafor in fractiunea de secunda in care se face verde. El a lucrat si in Istanbul unde reflexul e ametitor: claxoneaza cu o secunda inainte sa se faca verde. Iar daca iei un taxi in Praga se aplica aceleasi reguli ca in Bucuresti: nu te urci niciodata in cele din fata garii sau hotelului, te uiti la pretul pe kilometru si cel mai bine e sa comanzi prin telefon de la una din companiile de incredere. Pranzul e reusit, am vorbit multe. Cehii au trecut prin comunism, problemele cu minoritatile nu le sunt straine si as adauga eu din cele observate ca inteleg valoarea bunei oranduiri si pretul banului.

Praga e o doamna de vita nobila, ingrijita si eleganta, adaptata prezentului, dar purtand blazonul familiei la vedere, fara sa fie opulenta in darurile cu care s-a gatit.

Aici se termina partea intai. Va astept maine cu a doua parte din excursia lui Codman la Praga.