Peripetii de Revelion la Viena-un articol scris de Codman

Probabil vi-l amintiti pe Codman. Ne-a povestit despre aventurile sale in Praga si a impartasit cu noi lista sa de "10 locuri de nota 10". Acum ne propune o povestire efervescenta ca o sampanie buna, in amintirea unui Revelion petrecut la Viena.

“Dumi, mai e un kilometru. Tine-o tot asa ca ajungem departe, mai departe decat am fost vreodata pana acum.”

Mihai zis Dumi e personaj de baza in povestea asta. E om bun, prieten de-al meu. Intamplarea face sa strabatem impreuna drumul de la Bucuresti la Viena intr-o incercare a rupe monotonia unei zile plictisitoare de decembrie. Cand totul e previzibil si se desfasoara conform planului apare si dorinta de a experimenta, de a descoperi si a te redescoperi jucandu-te; homo ludicus.

Va mai aduceti aminte de Marco Polo? Il mentionasem in articolul despre Praga. E unul dintre cei putini care au raspuns chemarii necunoscutului, hotarati sa aduca un raspuns curiozitatii care il framanta. A calatorit pana in China doar pentru a vedea cu ochii lui daca povestile despre aceasta lume sunt adevarate. De-a lungul istoriei, explorarea necunoscutului l-a impins pe om la fapte indraznete, neintelese pe moment, dar pline de inspiratie mai tarziu; cine are curajul sa le numeasca nebunesti? 

"Dumi, mai e un kilometru"; asta spuneam in zorii zilei ajunului Anului Nou la mica distanta de granita cu Austria, dupa ce strabatusem doua tari si fara a avea vreo idee despre ce urma sa se intample.

In viata mea, una din marile dileme este unde imi petrec Revelionul. Se spune ca asa cum te prinde trecerea dintre ani, asa vei petrece anul care vine. Cumva mie nu mi se aplica, altfel fiecare an ar fi fost o petrecere continua care ar fi facut de rusine nuntile de trei zile din povesti. In schimb depasesc constant planul de munca pe urmatorul cincinal. Iar Mos Craciun a venit cu o prima pentru ca actiunea se intampla inainte de “criza”. Iata-ma cu banii in portofel pe data de 30 decembrie undeva intr-un mall, indrugand baliverne in timp ce luam masa cu Dumi.

Mecanismul prin care imi vine inspiratia e relativ simplu, dar greu de provocat in mod constient: un stimul deschide in creier un sertar pe care il trecusem cu vederea. “Hai sa mergem la Budapesta, eu abia m-am trezit, plecam acum pe seara si de dimineata suntem acolo” – cam asa a sunat propozitia care mi-a aprins imaginatia. Exista un oras mai stralucitor legat de Budapesta prin autostrada si vorba aia: unde merge mia merge si suta. Adica la Viena.

Sunt la masa si filmul se desfasoara in fata ochilor mei: calatorie cu masina, drum lung, revelion in alta capitala europeana – e greu sa gasesti un mix bun, iar al meu e la un plin de rezervor distanta. Ghicitul in oglinda functioneaza asa: se pune deasupra unei cafele aburinde, apoi se deseneaza drumul marcand ce e de vizitat; intrebarea este vei realize aceasta calatorie sau nu? Nu sta prea mult pe ganduri pentru ca oglinda se raceste si visele dispar.

Cinsprezece minute sa terminam masa. Cinsprezece minute sa ajungem acasa. Treizeci de minute sa imi bag bagajul. Inca o ora sa vizitam un prieten pentru a lua un GPS si cartea de vizita a unei pensiuni. Tic, tac, tic, tac si Loganul incepe sa consume kilometrii autostrazii Bucuresti-Pitesti. E aproape ora 8 seara si entuziasmul calatoriei ma cuprinde, ma simt ca in sania lui Mos Craciun. Um Wien Sir!

Asfaltul e uscat, nu sunt semne sa ninga, soseaua e pustie, iar noi suntem frumosii nebuni care se deplaseaza spre Mecca concertelor de Craciun si Revelion. Lasam in urma orasul natal Pitesti; iesim de pe autostrada, drumul se ingusteaza si injuram un pic guvernantii. Cat de bine ar fi sa o tii la pas intins pana la Nadlac, dar sa vedem partea buna paharului: toate asezarile par incremenite in timp, oamenii pregatesc afumatura, piftia si alte delicatese si rar ne mai intersectam cu cate un tir sau vreun intarziat care se duce "spre familie". Strabatem o tara intreaga in cateva ore si imi imaginez cum era o astfel de calatorie pe vremea postalionului. Sus pe cal si da-i bice, prin ploaie, prin vant, cu lupii pe urme prin viscol si cum mai vreti dumneavoastra. Fericire mare cand la orizont vedeai licarind slab un felinar, semn ca vreo asezare omeneasca sau chiar un han se aflau in drum. Oprim sa bem o cafea la o benzinarie, locul prieten al calatorului din zilele noastre. Dam jaratec armasarului, masuram temperatura aerului - si inca ce frig poate fi dupa miezul noptii - si ne continuam calatoria. 

Ultima jumatate de ora din tara o petrecem in intuneric, taind un camp in doua pe un drum strajuit de copaci si facand pariuri daca luminita din departare e vama. Drumul insa se joaca cu noi si vireaza spre alte stelute, faruri si felinare. Intr-un final ne salutam cu vamesii, corespundem cu pozele din buletin si, pe pamant unguresc, ne destindem un pic madularele. Mergem cu Loganul, nu cu Mertanul si versiunea noastra nu are scaune cu masaj.

Prin Ungaria, memorabile au fost trei lucruri. Primii cativa zeci de kilometri facuti cu 40-50 la ora pentru a respecta regulile locale, deruta mea in fata unui schimbator de bani si ture cu GPS-ul prin parcare. Va voi relata insa doar intamplarea cu banii. Din cand in cand, corpul omenesc isi cere drepturile si iata-ma la o benzinarie, simtind ca toti bastinasii ma privesc ciudat. Sa fi remarcat numarul de pe masina? Sau e doar efectul indoctrinarii din media de ambele parti? Imi iau aerul ala relaxat de genul "e benzinaria mea" si cobor triumfator spre toaleta aflata la subsol, unde ma opresc sa-mi fac planul de atac. In fata se afla bariere rotative ca la metrou pe care scrie simplu "1 Euro", in jurul meu pustiu si in buzunar o hartie de zece Euro. Varianta A - ma intorc la bar si cumpar ceva; nu ma incanta. Planul B - sar peste bariera; ma uit in jur subtil incercand sa detectez vreo camera de supraveghere. Daca cineva imi urmareste ...nerabdarea, acum se prapadeste de ras; ma simt ca la camera ascunsa. Iluzia salvarii vine dintr-un colt unde se afla un aparat de schimbat bani in monezi. Dar - intotdeauna exista un DAR - are sprijinita deasupra lui o placuta cu "Out of order". Mai pe romaneste, mesajul e ca nu functioneaza; nu mi-e clar daca aparatul e stricat sau nu au gasit un loc mai bun unde sa stranga praf placuta. Eu la bar nu ma intorc, de sarit parca nu mi-as face natia de rusine asa ca imi fac curaj si privesc cu teama cum masinaria imi inghite lacoma hartia pretioasa. Mai lipsea o muzica dramatica pe fundal care sa culmineze in sunetul eliberator al monezilor. Fericirea sta uneori in lucrurile mici.

Ne propunem sa vizitam Budapesta la intoarcere si ramanem pe autostrada, iar un pic mai tarziu ne aflam in Austria. Parca s-a schimbat asfatul, dealurile par a fi acoperite cu gazon tuns proaspat, iar meticulozitatea germana ne incanta suficient cat sa alungam somnul. Mergem de vreo 10 ore, iar Viena e la o aruncatura de bat. Intrarea in oras cu rafinarie pe partea stanga ne aduce aminte de orasul nostru natal, Pitesti. Jubilam inca o data pentru alegerea facuta, distractia e in fata, hai sa gasim pensiunea, sa tragem un pui de somn si sa ne pregatim de petrecere. Recunosti lipsa de somn a unui om dupa privirea tulbure; pentru mine insa este 31 decembrie si ochii imi sclipesc asemenea luminitelor din brad.

Ne cazam la pensiunea "Hargita" apartinand unei doamne amabile de etnie ungureasca, plecata din Harghita in urma cu 17 ani, dar care inca vorbea limba romana la perfectie. Ultima camera disponibila pe anul asta ne apartine noua si nu oriunde ci in buricul orasului pe Mariahilferstrasse. Cei interesati veti gasi pensiunea la adresa urmatoare: http://www.vho.at/hargita/index.en.html 

Masina o parcam intr-un garaj aflat la mica distanta, somnul dispare ca prin farmec si plecam in recunoastere; foamea si curiozitatea vor sa li se dea atentie. Gratie unui pliant in care sunt prezentate atractiile serii, planul de lupta e facut, ne trebuie doar provizii. Cu sticla de sampanie la cap si stomacul plin tragem un pui de somn pana seara. Cum spun americanii "make no mistake". E frig de crapa pietrele, ger din ala de iarna cum poate fi seara tarziu cand nu e zapada. Dar am fost prevazatori si avem hainele potrivite. Orasul e gata de sarbatoare, iar oamenii i se alatura. Strada se umple de fete zambitoare, glasurile pamantului se aud pretutindeni. "Ala are figura de roman. Asta cred ca e nordic." Nu ratam celebrul carnat vienez servit in strada de la casutele de lemn care au aparut pretutindeni. Rest nu prea primesti in momentul asta cand vine vorba de valori mici, nici nu ar fi realist la cati oameni asteapta la coada intr-o astfel de seara magica. Traiasca aparatul de dat rest din Ungaria care m-a umplut de monezi. 

Revelionul pe strazile Vienei trebuie incercat macar o data. De ce pe strazi? Pentru ca acolo se desfasoara toata actiunea: frig asezonat cu vin fiert, cateva piete, fiecare dintre ele gazduind o formatie reprezentand un anumit gen de muzica, toate natiunile Europei dansand impreuna. Pentru cei pasionati de fenomen - eu le urasc - exista un loc special unde se poate da cu petarde pentru ca in rest e interzis. Si bineinteles concertul in aer liber sustinut de celebra orchestra simfonica locala.

Celebrul clopot Pummerin - se traduce prin Rasunatorul - bate miezul noptii, iar eu desfac sampania si o impart frateste cu Dumi si cu un prieten venit in luna de miere. Traiasca calatoriile ad-hoc, Viena si cei de la Bucuresti cu sarmalele si maioneza intr-o mana si telefonul de la salvare in alta! Revenind, clopotul e un simbol local adapostit in catedrala Sf. Stefan (Stephansdom) si se pare ca provine dintr-un tun capturat in timpul asediului otoman din 1683. In incinta ei a avut loc nunta si inmormantarea lui Mozart si tot aici - daca nu ma inseala memoria - am intrat "prin efractie". Cum ne plimbam pe jos prin oras am ajuns in fata catedralei unde turistii stateau la coada sa intre. Ne alaturam lor si intr-un final reusim sa ajungem inauntru unde surpriza: publicul larg avea acces doar la intrare, un grilaj de fier oprea accesul in interiorul catedralei unde se desfasura o slujba. In stanga un paznic facea verificarea daca vorbeai germana ca sa te lase sa intri. Cu siguranta nu avem fete de austrieci sau germani, insa sansa surade celui indraznet. Grilajul asta imens erau de fapt doua porti, iar eu nimerisem in dreptul clantei. Trag usor de una din ele descoperind ca nu sunt incuiate. In jurul meu aglomeratie mare, ii fac semn lui Dumi, "crap" poarta cat sa putem trece, o inchid la loc si ne continuam mersul relaxat ca si cum eram acolo dintotdeauna. O imagine face mai mult decat o mie de cuvinte:

Iesirea se desfasoara fara probleme, o simpla inclinare de cap si un zambet pe post de la revedere sunt de ajuns. Si daca tot suntem la capitolul paza si protectie in Viena am vazut modelul perfect de politist: suplu, sobru dar de ajutor unde e nevoie cu uniforma aliniata dupa standarde germane. Perfekt Polizist!

Sa va mai povestesc despre cum am dansat de frig cu carnatul intr-o mana si vinul in alta in fata orchestrei simfonice? Si nu doar noi ci multe alte natii, fiecare dupa "cat avea la bord" si cat spirit de distractie detinea genetic? Va spun doar ca artificiile de la miezul noptii sunt superbe, toti stand cu ochii pe cer - iar noi fiind romani preventiv si in buzunare - si ca petrecerea se incheie oficial undeva inainte de ora 2 dimineata, iar oamenii pleaca la somn sau prin cluburi. Plecasem din Bucuresti cu 30 de ore in urma, pentru noi era de ajuns. Si dupa cum am descoperit, 1 ianuarie in Viena se sarbatoreste prin jogging la 8 dimineata. Harnici oameni!

Despre obiectivele turistice care ne-au incantat in zilele urmatoare si Budapesta "cucerita" la intoarcere va voi spune in 2011. Pana atunci indrazniti sa puneti degetul pe harta si sa plecati, oriunde, oricand. Merita!

Sa traiti si la multi ani, scotociti-va de bani!