Wednesday, February 2, 2011

Castelul Chambord

Desi ti-am mai aratat cateva fotografii facute la Chambord intr-un articol mai vechi, consider acest castel drept cel mai frumos si mai reprezentativ dintre castelele Loirei, asa ca m-am hotarat sa ti-l prezint astazi mai pe indelete. Eu l-am vizitat de doua ori pana acum, in 2003 si 2005, dar nu pot spune ca i-am descoperit toate secretele. Aceasta minune arhitectonica renascentista reflecta intru totul cele doua mari pasiuni ale regelui Francisc I: vanatoarea si arhitectura. Desi abia implinise 25 de ani, acesta a reusit sa-si transforme un vis impresionant in realitate.


Avandu-l drept arhitect pe Leonardo da Vinci (acesta a murit insa cu putin timp inainte de inceperea constructiei si exista multe dezbateri legate de acest subiect) si cu un buget nemasurat, castelul Chambord avea sa devina unul dintre cele mai frumoase domenii din intreaga Franta. Inconjurat de un zid lung de 32 km, domeniul pastreaza si astazi padurea deasa in care au vanat Francisc I, Henric al II-lea, Carol al IX-lea, Gaston d'Orleans si Ludovic al XIV-lea. Cele 5440 de hectare de teren situeaza acest imens parc pe locul intai in topul celor mai mari parcuri forestiere ingradite din Europa, suprafata sa fiind comparabila cu intinderea Parisului. Dupa ce iesi din aceasta oaza de racoare si verdeata, te trezesti in mijlocul unei pajisti tunse la milimetru, pe care troneaza impunator si fascinant, castelul.

Castelul este impresionant atat prin dimensiuni, fatada avand o lungime de 156 metri si o inaltime de 56 metri, cat mai ales prin frumusete.Impodobit cu numeroase cosuri, turnulete si lucarne care par sa strapunga cerul, castelul aminteste romanele cavaleresti, iar ingenioasa scara dubla in spirala pe care pot urca simultan doua persoane fara sa se intalneasca adauga o nota de inedit si amuzament unui edificiu atat de impunator.
Constructia a inceput in 1519, dar s-a desfasurat lent si s-a incheiat in timpul lui Ludovic al XIV-lea, care a adaugat un grajd capabil sa gazduiasca 1200 de cai.

In cursul vizitelor mele am avut ocazia sa admir atat exteriorul, cat si interiorul castelului, dar si sa aflu cateva mici cancanuri.
Se spune ca Francisc I a dorit sa construiasca aici castelul pentru a fi mai aproape de amanta sa, Contesa de Thoury, al carei domeniu era vecin cu Chambord-ul. Aceasta ipoteza este sustinuta de blazonul familiei de Thoury care apare sculptat in piatra in interiorul castelului.
Desi castelul a fost construit la initiativa sa, regele Francisc I a petrecut aici doar 7 saptamani, castelul fiind destul de nepotrivit din punct de vedere practic. Camerele imense din piatra faceau incalzirea dificila (regele se incalzea cu niste butelcute pline cu apa calda pe care le tinea in pat) , iar suita regala (aproximativ 2000 de persoane) nu se putea hrani doar cu vanat, fiind nevoiti sa transporte cantitati impresionante de mancare la fiecare vizita.

Un fapt bine documentat este reprezentat de premiera piesei Burghezul gentilom de Moliere, care s-a jucat special pentru regele Ludovic al XIV-lea, in prezenta autorului. Cred ca a fost un spectacol pe cinste.

 Vrei sa vizitezi castelul si nu stii de unde sa incepi? Mai intai iti cumperi bilet (9,5 euro), apoi iti recomand sa faci un mic tur in jurul castelului, pentru a-l admira din toate unghiurile. Ridica din cand in cand privirea spre cer, e posibil sa zaresti cate un balon cu aer cald plin cu turisti dornici sa te salute.

Urca apoi scarile exterioare. Opreste-te la fiecare nivel si admira detaliile turnuletelor. Pe masura ce urci si lumina se schimba, descoperi noi puncte de interes care iti capteaza privirea.


Sper ca nu ai rau de inaltime, pentru ca iata cum se poate vedea lumea daca esti nitel ametit.
Acum e momentul sa dedici ceva timp interioarelor. Daca mergi vara, vei fi revigorat de temperatura scazuta si vei reusi sa te concentrezi asupra obiectelor expuse.


Eu am fost atenta la blazoanele de pe usi si pereti.

Am admirat maiestria tapiserilor  care au reusit sa creeze capodopere ca aceasta.

Am aflat ca si regii jucau biliard.

Mi-am imaginat o zi de leneveala si rasfat intr-un apartament regal.


Am admirat vesela cu monograma si m-am gandit la ospaturi cu vanat si vin din belsug.

Detalii despre programul de vizitare si expozitiile temporare gasesti pe site-ul oficial al Castelului Chambord, care are si o sectiune in limba romana (click pe iconita cu steagul Romaniei din dreapta sus). 
Si aici au loc spectacole Sons et Lumiere, pe care ti le recomand din toata inima. 

Eu nu am avut curaj sa urc pe un bidiviu, dar daca esti pasionat de echitatie, poti inchiria un cal pentru cateva ore pentru a explora parcul. Ai grija insa, in padure inca se mai gasesc cerbi si caprioare!
Exista si varianta bicicleta, pentru cei cu frica de animale.

Exista si cateva magazine cu suveniruri, la preturile destul de maricele. Daca tii neaparat sa cumperi ceva, iti recomand tirbusonul din lemn pe care scrie Chambord. Il gasesti in culori simpatice (eu am luat unul galben aprins), e util la casa omului si s-a dovedit a fi extrem de rezistent. Al meu  are deja 6 ani, multe sticle la activ si inca rezista fara semne de uzura.

Daca nu-ti pasa de cei de acasa, cumpara-ti o inghetata. Crede-ma, dupa ce ai batut la pas unul dintre cele mai impresionante castele din lume, ai nevoie de ceva rece si plin de calorii.
Desi nu am reusit sa prezint decat o mica parte din informatiile existente despre Chambord, sper ca te-am convins sa-l vizitezi.

13 comments:

  1. Frumos castel, intr-adevar. N-am prea inteles de ce as manca inghetata doar daca nu-mi pasa de cei de acasa ?!

    ReplyDelete
  2. Alison, este intr-adervar foarte impresionant!

    Traveling Hawk, ma refeream la faptul ca am putea cheltuii banii pe suveniruri si cadouri pentru cei dragi...sau pe o inghetata. Desigur ca le putem face pe amandoua, daca suntem chibzuiti. :)

    ReplyDelete
  3. O mentiune - e gratis pt tinerii sub 26 ani, din UE :)

    ReplyDelete
  4. Poti, te rog, sa-mi spui cum se poate ajunge acolo? Am vrea sa mergem in primavara, dar sunt foarte nelamurit cu transportul.
    Multumesc mult :-)

    ReplyDelete
  5. Liliana, merci de pont! Eu am fost inainte de a intra in UE.:)

    ReplyDelete
  6. Apollo, cred ca cel mai usor e sa pleci din Blois. Din gara Paris Austerlitz porneste zilnic un tren spre Blois. Din Blois sunt autobuze TLC care fac curse de mai multe ori pe zi. Gasesti aici programul si tarifele liniei 2, care merge la Chambord: http://www.transports-du-loir-et-cher.com/telechargement/H%20Ligne%2002.pdf
    Intre Blois si Chambord exista si un traseu de bicicleta, daca vrei sa faci putin sport :)
    Ai aici hartile traseelor posibile :http://www.bloispaysdechambord.com/fr/structure-du-site/destination-velo/les-chateaux-a-velo.html
    De asemenea, daca nu vrei sa te stresezi prea tare cu organizarea poti cumpara o excursie organizata cu plecare din Paris. Aici gasesti o varianta: http://en.parisvision.com/16,148-day-excursion-castles-loire-valley-without-lunch-summer.htm
    Dar cred ca prima varianta e cea mai potrivita, atat ca pret, cat si pentru flexibilitatea pe care ti-o ofera.
    Sper ca ti-am fost de folos.

    ReplyDelete
  7. Free Energy is available today! Ray Ban Round Sunglasses There are inventors that have invented "zero point energy" machines today. That is a 2020 Jordan Release Dates fact no matter that our collective unbelief mostly immediately dismisses it as "impossible", "not practical" or whatever. We are so programmed to toil, slavery, pain, Cheap Yeezy Shoes misery, that we are unable and unwilling to believe the Free Energy that Source Coach Outlet Store Online God wants to give to us.

    ReplyDelete